Harta zonelor roșii din România. Rata de infectare a sărit de 3 la mia de locuitori

16 02. 2021, 15:13

Harta zonelor roșii din România. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 2676 de cazuri noi de infectare și 81 de decese. S-a actualizat harta zonelor roșii, galbene și verzi din România.

În acest moment, două orașe se află pe harta zonelor roșii, și anume Județul Timiș, cu o rată de incidență de 3,76 de infectări la mia de locuitori, iar pe locul doi se află Județul Maramureș, rata de infectare fiind de 3,01 la mia de locuitori.

În prezent, Municipiul București se află în zona galbenă a țării, rata de infectare fiind de 2,09 la mia de locuitori, alături de alte județe din țară: Alba (2,06), Braşov (2,22), Cluj (2,47), Hunedoara (1,7), Ilfov (2,08), Sălaj (1,5) şi Satu Mare (1,63). De asemenea, în București au fost raportate 376 de cazuri noi, în Timiș sunt 249 de cazuri raportate astăzi, în Maramureș sunt 152 de cazuri, iar în Cluj sunt 175 de persoane care au fost depistate pozitiv la noul coronavirus.

2676 de cazuri noi și 81 de decese în ultimele 24 de ore

Bilanț coronavirus România, 16 februarie 2021. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 2676 de cazuri noi de infectare și 81 de decese. La ATI sunt internați 943 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.749.521 de teste RT-PCR și 215.088 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.951 de teste RT-PCR (14.874 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.077 la cerere) și 8.811 teste rapide antigenice.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 27 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 16 februarie a.c.

Pe teritoriul României, 40.366 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.194 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 59.672 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 127 de persoane.

Sursă foto: Pixabay